O întâlnire

Aproximativ treizeci de articole (uneori revazute) compun aceasta scriere care se declina în registre deja explorate în Testamente tradate si Arta romanului. Îl vedem pe Kundera în atelierul lui, printre egali, confruntându-se cu ilustrii sai înaintasi (Broch, Nezval, Milosz, Hrabal...), cu contemporanii sai (Fuentes, Chamoiseau, Škvorecký, Gombrowicz...), cu muzicienii sai (Janácek, Schönberg, Xenakis...), cu pictorii sai (Bacon, Matisse). Alaturi de ei, prin intermediul lor, mediteaza, experimenteaza, face digresiuni, verifica. Un tehnician vorbeste despre meseria lui cu niste colegi. În masura în care ne interesam de culisele creatiei, va fi usor sa culegem o bogata recolta de inteligenta si umor acid. Fiindca acest jurnal de bord ni-l înfatiseaza pe Kundera la pânda si patrulând în operele pe care le admira pentru a descoperi raspunsuri la întrebarile pe care si le pune. De ce protagonistii marilor romane (Valmont, omul fara însusiri, Don Quijote, naratorul proustian etc.) nu au niciodata copii? Când si de câte ori a facut dragoste Anna Karenina cu Vronski? De ce insista atât de mult exegetii lui Brecht asupra igienei lui îndoielnice? De ce se scuza Aragon ca e romancier? Cum procedeaza Malaparte pentru a inventa forma romanului sau Kaputt? Prin ce mister, potrivit carei legi, se strecoara grotescul în oroare si plictiseala în tragedie? (Jean-Paul ENTHOVEN, Le Point) Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau „Primavara de la Praga“, MILAN KUNDERA era deja un scriitor cunoscut: publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul sau roman, Gluma, si nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fusesera tiparite în ultimul an în peste 150 000 de exemplare.